Cultivarea dovleceilor în grădină

Cultivarea dovleceilor în grădină

cultivarea dovleceilor în grădină

cultivarea dovleceilor în grădină

Cum am cultivat dovlecei în grădina unui prieten; un fel de poveste cu dovlecei în grădină. Anul trecut m-am întâlnit cu un prieten care îmi spunea că are în gradină un loc unde nu poate cultiva nimic. I-am făcut o vizită. Grădina se termina, cu o dungă de pamant cam de un metru lățime. Partea proastă era că această bucată de pământ era delimitată de ziduri pe lungimea ambelor laturi (era o râpă cu ziduri de consolidare). Grădina era organizată destul de bine dar el era obsedat de aceasta bucățică rămasă necultivată. I-am sugerat să cultive dovlecei. La început a fost sceptic dar

dovlecei în grădină

dovlecei în grădină

pană la urmă a acceptat să facem o probă. Ne-am apucat de treabă cam târziu, era aproape sfârșitul lunii mai. Terenul nu era pregătit, buruieni de un an înainte şi mai erau şi cele noi. Cu răbdare şi puţină muncă am smuls toate buruienile şi am săpat adânc. Pământul nu a fost lucrat niciodată dar s-a săpat bine. Spre norocul lui avea în grădină un compostor, un fel de butoi cu o capacitate de 700 de litri unde arunca în fiecare an resturile de iarbă şi cam tot ce este organic şi nefolositor în grădină. În acest compostor avea un fertilizant natural din care am împrăștiat trei găleți pe bucățica de pământ. Aici am greșit puţin pentru că am pus compostul după ce am săpat şi a trebuit să îl încorporăm în sol cu sapa

dovlecei

dovlecei

dar pană la urmă cum se spune ”tot răul spre bine” am mărunțit bine toată fâșia de pământ şi așa am pregătit terenul pentru semănat. Am făcut cuiburi cam de 4 centimetri adâncime şi am semănat semințe de dovlecei câte două în cuib. Pe 8 metri lungime am făcut 5 cuiburi. După ce am semănat am udat din abundenţă şi am lăsat totul așa. Nu-mi amintesc foarte bine dar mi se pare ca nu-au trecut două săptămâni şi m-a chemat să-mi arate cum răsar plantele de dovlecel. Mi-a spus că a udat în fiecare seară, nici foarte multa apă nici foarte puţină doar atât cât să păstreze pământul umed. Atunci am prăşit, nu pentru că ar fi fost prea multe buruieni, pământul formase o crustă şi sigur rădăcinile nu respirau. Mai era şi faptul că atunci când uda apa forma un mic torent, nu era absorbită. Cu această prașilă am rezolvat toate problemele şi am deranjat sigur rădăcinile buruienilor care se pregăteau să răsară. A mai rămas de rărit, câte un dovlecel în fiecare cuib dar trebuia să mai așteptăm puțin aveau doar două frunze. Am semănat târziu dar au avut apă, căldură şi lumină, s-au dezvoltat foarte repede. Cam după o săptămâna am lăsat doar câte o plantă în fiecare cuib, cea mai sănătoasă şi mai bine dezvoltată. Grădina lui nu are o suprafață mare dar e practică şi cu bun gust. Apropo de cultivarea dovleceilor în grădină şi de producții anul trecut n-am mai cumpărat dovlecei, din luna iulie cam la trei zile un coșuleț de dovlecei de la prietenul meu. În bucătărie se pot pregăti în nenumărate feluri.

 

 

Cultivarea legumelor în grădină, pe spaţii mici

Cultivarea legumelor în grădină, pe spaţii mici

La cultivarea legumelor pe spații mici este important de stabilit: dimensiunile spațiului de cultivat, timpul necesar, legumele ce vor fi cultivate și producțiile ce se vor realiza. Pentru o familie de patru persoane este suficientă o suprafață cu o lungime de 30 de metri și o lățime de 10 metri. Pentru a lucra bine această suprafață vor fi necesare aproximativ 170 de ore pe an care distribuite rațional ar fi cam 5 ore pe săptămână în perioada martie-iunie; circa 3 ore pe săptămână în perioada iulie noiembrie; și circa o oră pe săptămână în perioada de iarnă. Pentru a organiza

cultivarea legumelor pe spaţii mici

cultivarea legumelor pe spaţii mici

legume pe spaţii mici

legume pe spaţii mici

eficient această grădină de legume trebuie să ştim că un rând cu o lungime de 3 metri produce: sfeclă roșie circa 5 kilograme; morcovi circa 6 kilograme; castraveți circa 35 de kilograme; fasole pitică circa 8 kilograme; fasole urcătoare pe structura de susținere circa 20 de kilograme; vinete circa 14 kilograme; cartofi minim 12 kilograme, ardei gras 3 kilograme; roșii 5 kilograme; dovlecei 15 kilograme. Cultivarea legumelor pe spaţii mici ne obligă într-un fel să evaluăm consumul mediu pentru familie; pentru a cultiva doar suprafața necesară evitând supraproducții inutile. Pentru a eficientiza gradina de legume aceasta trebuie împărțită în mici asolamente (de regulă ajung trei sau patru). Pe aceste asolamente legumele se vor cultiva asociat şi aplicând corect rotaţia culturilor. O grădină trebuie să aibă o bună expunere la soare și o bună circulație a aerului, o sursă de apă, căi de acces, un loc pentru pregătirea răsadurilor, un compostor pentru reciclarea resturilor organice, eventual un gard viu pentru a proteja gradina împotriva vânturilor puternice. Pentru o rotație corectă a culturilor este bine de știut că de regulă o legumă poate reveni pe aceiași suprafață de teren după trei sau patru ani; pentru o cultivare ecologică a legumelor rotația culturilor are un rol esențial. Pe suprafețe mici spațiul disponibil trebuie fructificat la maxim; culturile succesive sunt o resursă importantă pentru valorificarea eficientă a spațiului. Ideal pentru cultivarea legumelor pe spaţii mici sunt straturile înălţate. Legumele cultivate în grădină au un gust diferit în raport cu produsele expuse in piețe și în magazinele de specialitate, cei ce iubesc grădinăritul au un motiv în plus pentru cultivarea legumelor în grădină pe spaţii mici.

 

Cultivarea legumelor în sistem ecologic

Cultivarea legumelor în sistem ecologic, pentru un stil de viaţă sănătos

cultivarea legumelor în sistem ecologic

cultivarea legumelor în sistem ecologic

Cultivarea legumelor în sistem ecologic este în primul rând o necesitate pentru un stil de viţă sănătos. Aproximativ 49% din fructele şi legumele pe care le consumăm zilnic conţin pesticide. Cred că privind lucrurile din acest punct de vedere cultivarea legumelor în sistem ecologic este o provocare de actualitate. O grădină de legume poate fi transformată relativ uşor într-o gradină 100% ecologică. Cu mult timp în urmă bătrânii noștri nu aveau nevoie de substanțe chimice pentru cultivarea legumelor deoarece în natură era un echilibru. În epoca contemporană acest echilibru s-a distrus tocmai datorită folosirii substanțelor chimice care au ucis nu numai dăunătorii dar și dușmanii lor naturali. În epoca

legume biologice

legume biologice

contemporană se vorbeşte mult de produse biologice dar în momentul în care acest termen „biologic” intră în grădina noastră ce trebuie să însemne de fapt? Principiul general este că cultivarea legumelor ecologice se face utilizând doar produse naturale. Ideal  este să aplicăm practici culturale simple şi eficiente. Pe scurt se poate spune că terenul şi plantele vor fi hrănite doar cu îngrăşăminte organice (gunoi de grajd, compost, turbă). La nevoie paraziţii şi bolile se combat folosind tehnici de cultivare adecvate excluzând substanţele chimice. Metode la îndemâna oricui pentru cultivarea ecologică a legumelor: rotaţia eficientă a culturilor; asocierea eficientă a culturilor; cultivarea de soiuri precoce şi târzii cu ciclu vegetativ diferit de cel ai paraziţilor; cultivarea soiurilor rustice rezistente la boli şi paraziţi; crearea de bariere fizice care să ţină la distanţă dăunătorii; crearea de condiţii de viaţă favorabile duşmanilor naturali ai paraziţilor; eliminarea buruienilor se va face manual (folosirea erbicidelor nu este posibilă); şi paraziţii se pot îndepărta manual sau se pot folosi insecticide naturale (macerat de plante);  cu atenţie se pot utiliza produse fungicide pe bază de cupru şi sulf respectând dozele şi perioada de administrare; plantele grav bolnave sau infestate de paraziţi se elimină. În mod sigur dacă veţi respecta aceste reguli veţi avea în grădină legume biologice cu un gust deosebit şi de calitate superioară.

Cultivarea castraveților pe balcon

 

Cultivarea castraveților pe balcon

cultivarea castravetilor pe balcon

cultivarea castravetilor pe balcon

Castravetele este o plantă legumicolă anuală, face parte din familia curcubitacee, se cultivă în grădină pentru fructe proaspete sau pentru a fi conservat pentru perioada de iarnă. Castravetele este o plantă agăţătoare care poate creşte în cultură fără susținere, sau poate fi dirijat pe verticală dacă se creează o structură de susţinere. Castravetele are frunze mari, păroase, de culoare verde închis. Fructele la unele soiuri prezintă mici spini de culoare neagră. Fructul castravetelui este de formă cilindrică cu margini rotunde şi dimensiuni de pană la 60 de centimetri lungime; diametru poate să ajungă şi la 10 centimetri. Cele mai populare soiuri sunt soiul chornichon şi  soiurile lungi pentru salată. Fiecare

cultivarea castravetilor

cultivarea castravetilor

dintre aceste soiuri se împarte în mai multe tipuri de hibrizi care de regulă au flori feminine şi produc fructe fără polenizare. Soiurile comune de castraveţi au flori feminine şi masculine produc fructe după polenizare. Pentru cultivarea pe balcon castravetele se poate semăna în răsadniţă la începutul lunii martie, se răsădeşte după aproximativ o lună. Se poate semăna direct în ghiveciul unde vor fructifica începând din aprilie şi până în iunie. Pentru cultivarea castravetelui pe balcon ghiveciul trebuie să aibă un diametru şi o adâncime de circa 35 de centimetri. Se pot semăna 3-4 seminţe la o adâncime de 2-3 centimetri în cuib când plantele au dezvoltat primele doua frunze se răresc lăsând doar două plante într-un ghiveci. Castravetele preferă temperaturi mai mari de 15 grade, o poziţie cu expunere la soare, un teren bogat în substanţe nutritive, are nevoie de irigări frecvente fără stagnări de apă. La cultivarea castravetelui în ghiveci trebuie stimulată dezvoltarea plantei pe verticală, folosind araci sau structuri de care castravetele se agaţă singur cu ajutorul cârceilor. La cultivarea castraveţilor pe balcon, ca şi la cultivarea în gradină pentru o ramificare abundentă şi pentru stimularea producţiei, se poate îndepărta vârful de creştere când planta are o înălţime de peste 45 de centimetri şi 3-4 frunze dezvoltate, următoarele tăieri se fac când ramurile laterale au dezvoltat 2-3 frunze. Lucrările de îngrijire: dirijarea pe structura de susţinere, irigări dese efectuate numai la rădăcină. Deoarece castravetele conţine peste 90% apă irigarea trebuie făcută mai des când începe să înflorească şi când formează fructele. În aceasta perioada farfuria colectoare de sub ghiveci trebuie sa aibă mereu o rezervă de apă. Castravetele este sensibil la boli, cele mai periculoase sunt făinarea şi mana. Făinarea este o boala fungidă care se manifesta prin apariţia unor pete albe pe frunze care devin făinoase pe măsura ce ciuperca se dezvoltă. Transmiterea bolii se face prin apa din precipitaţii, de irigaţie sau de sporii purtaţi de vânt sau de insecte. Pentru prevenirea bolii se pot face stropiri preventive când planta are 2-3 frunze cu preparate pe baza de cupru si sulf. Ca măsură de prevenire trebuie evitata stropirea frunzelor cu apa de irigaţie. Mana este una dintre cele mai răspândite boli în general la curcubitacee. Se manifesta prin apariţia pe frunze a unor pete de culoare verde deschis sau galben, este favorizată de prezenţa apei pe frunze. Stropirea cu substanţe pe baza de cupru şi sulf protejează castravetele de atacul bolii, expunerea la soare a plantei împiedică dezvoltarea bolii. În general în prezenţa razelor solare ciupercile nu au condiţii favorabile pentru a se dezvolta. Castraveţii se pot recolta cam la 60 de zile de la semănat, se recoltează cel puţin o dată la doua zile, pe măsură ce îmbătrânesc devin amari şi cu seminţe mari. Castravetele începe să fructifice din iunie şi continuă până la sfârșitul lunii septembrie, prima jumătate a lunii octombrie.

Cultivare castraveţi în grădină

Cultivare castraveţi în grădină

cultivare castraveţi în grădină

cultivare castraveţi în grădină

Castravetele (cucumis sativum) consumat ca aliment, cu coaja, în stare crudă, are un aport de 20 kcal la 100 de grame, din care: carbohidraţi 3,63 grame, grăsimi 0,11 grame, proteine 0,65 grame, vitamina B 0,027 miligrame, vitamina B 2 0,033 miligrame, vitamina B 3 0,098 grame, urme de vitamina B 6 si B9, vitamina C 2,8 miligrame, fier, magneziu, potasiu, zinc. Daca te interesează le găseşti pe Wikipedia. Daca ai o grădiniţă eu cred vrei să ştii cum ajung castraveţii de la sămânţă la planta şi apoi la fruct. A, ar mai fi ceva e un fruct sau o leguma ? Ştie Wikipedia. Castravetele prefera un teren nisipos, bine drenat, bogat în substanţe organice. Dar tu ai un petec de pamant pe care l-ai curăţat de

castraveţi în grădină

castraveţi în grădină

ierburi nu ştii dacă este argilos, nisipos, bogat în humus… Trebuie să-i faci analize, să vezi dacă poţi cultiva sau nu castraveţi. Castraveţii se pot cultiva cam oriunde, dacă vrei chiar şi într-un ghiveci pe balcon. Terenul se pregăteşte din toamna:  se sapă adânc, se fertilizează cu puţin gunoi de grajd, la începutul primăverii se poate semăna salata şi ridichi (sunt bune premergătoare); toamna se poate planta ceapa verde… Eu sunt pentru culturile succesive, dacă spaţiul este mic trebuie valorificat la maxim. Castravetele  se poate semăna sau răsădi. Semănatul în grădină se poate face spre sfârşitul lunii aprilie; răsăditul la începutul lunii mai. Distanta între rânduri la castravete trebuie să fie de minim 80-100 de centimetri, iar între plante pe rând de cel puţin 50 centimetri. Castravetele este o plantă urcătoare, de aceea după semănat se pregăteşte o plasă, o reţea de araci pe care să se caţere. Avantaje la efectuarea lucrărilor de întreţinere şi la recoltare. Se poate semăna asociat cu salată sau varză de toamnă,busuioc, menta, pătrunjel. Castravetele iubeşte apa dar nu în exces, lipsa apei determina un gust amar. La irigat nu se stropesc frunzele. La cultivarea clasică una sau două praşile sunt eficiente pentru îndepărtarea buruienilor. Personal nu prea sunt interesat de tratamente cred că în grădină legumele trebuie să fie biologice. Pe spaţii mici se pot cultiva 5-8 plante dacă sunt bine îngrijite se îmbolnăvesc greu sau deloc. Mai greu dar se ajunge si la recoltat. La jumătatea lunii iunie apar castraveţi mai mici sau mai mari pe care buni de recoltat. Se recoltează după preferinţe când au o lungime între 10 si 15 de centimetri.

 

Cultivarea busuiocului pe balcon

Cultivarea busuiocului pe balcon

cultivarea busuiocului pe balcon

cultivarea busuiocului pe balcon

Busuiocul este o plantă anuală ușor de cultivat de dimensiuni relativ reduse; poate fi cultivat cu ușurință într-un ghiveci pe balcon sau chiar pe pervazul unei ferestre. Frunzele lui se folosesc la aromarea sosurilor sau la prepararea de infuzii pentru tratamente naturiste. Busuiocul poate fi semănat în martie în răsadnițe acoperite sau în ghivece nutritive la o adâncime de circa un centimetru. Dacă s-a semănat prea des, se rărește când plantele au patru cinci frunze, în prima jumătate a lunii aprilie. Germinează eficient, cam într-o săptămână, la temperaturi mai mari de 15 grade Celsius. După semănat pământul din ghiveci sau din răsadniță se

busuioc


busuioc

menține umed, evitând stagnările de apă. Plantele rărite se pot răsădi în ghivece care pot fi lăsate afară începând cu sfârșitul lunii aprilie începutul lunii mai când temperatura este mai mare de 12 grade Celsius. Pentru o plantă de busuioc este suficient un ghiveci cu un diametru și o adâncime de 25 de centimetri. Poate fi semănat și direct în ghiveci la jumătatea lunii aprilie sau se pot cumpăra plante de busuioc. Clima ideală pentru busuioc este cea temperat-caldă dar se adaptează și zonelor temperate, este sensibil la frig, dacă temperaturile scad pe timpul nopții plantele trebuie protejate sau puse la adăpost într-un loc călduros. Preferă poziții însorite la nord și umbrite la sud. Soarele în exces duce la apariția prematură a inflorescențelor, poziția ideală pentru busuioc este cea care garantează câteva ore de umbră pe zi preferabil în timpul amiezii. Ghivecele se umplu cu un pământ universal bogat în substanțe organice, irigarea trebuie să fie constantă și moderată. Excesul de apă poate duce la putrezirea rădăcinilor. Pentru un drenaj eficient pe fundul ghiveciului se așează un strat de 2 centimetri de argilă expandată sau pietriș. Inflorescențele se elimină pe măsură ce apar, pentru a stimula producția de frunze, coroana plantei se tunde periodic preferabil începând cu frunzele de la baza coroanei. Recoltarea poate începe la circa o lună după semănat. Pe măsură ce apar inflorescențele planta încetează să producă frunze și acestea sunt și mai puțin aromate. Pentru producerea de semințe se poate lăsa o plantă să producă inflorescențe și semințe. Frunzele pot fi recoltate din iunie și până în la sfârșitul lunii septembrie. Frunzele proaspete pot fi congelate, uscate, sau pot fi conservate în ulei. Cei ce vor să obțină efecte de culoare deosebite pot cultiva în același ghiveci busuioc împreună cu alte plante aromate, poate fi cultivat împreună cu salvie, rozmarin, mărar. Un soi de busuioc frumos cu o aromă deosebită este „busuiocul grecesc” are frunze mici și dezvoltă o coroană sferică, poate fi cultivat cu ușurință în ghiveci.

Cultivarea busuiocului în grădină

Cultivarea busuiocului în grădină

cultivarea busuiocului în grădină

cultivarea busuiocului în grădină

Busuiocul este o plantă aromată anuală, ușor de cultivat, poate ajunge la înălțimi cuprinse între 20-60 centimetri. Se cultivă pentru aroma deosebită a frunzelor care se folosesc la aromatizarea sosurilor, a salatelor de fructe; în medicina tradițională infuziile de busuioc se folosesc pentru tratarea unor afecțiuni respiratori, renale sau gastrice. Busuiocul este o plantă care poate fi cultivată cu ușurință chiar și în ghivece pe balcon sau pe pervazul ferestrei de la bucătărie. Semănatul se poate face în ghivece nutritive la începutul primăverii distribuind uniform 4-5 semințe care se acoperă cu un strat de circa un centimetru de pământ. Imediat după semănat se irigă moderat,

busuioc-în-grădină

busuioc-în-grădină

pământul din ghiveci trebuie menținut umed, fără stagnări de apă. Perioada de germinație a busuiocului este de circa o săptămână; după ce plantele au răsărit se menține terenul umed, așezând în același timp vasele într-un loc însorit și călduros. Busuiocul este sensibil la temperaturi scăzute, și exces de umiditate, stagnările de apă pot duce la putrezirea rădăcinilor și a coletului; în rest este o plantă robustă fără sensibilitate ridicată la boli și dăunători. Pe perioada ciclului vegetativ nu are nevoie de tratamente sau fertilizări. Busuiocul preferă un pământ bine mărunțit bogat în substanțe nutritive, bine drenat; se pot face fertilizări locale cu mraniță înainte de răsădit folosind circa 2-3 kilograme pentru fiecare metru pătrat. Când plantele din ghiveciul unde au fost semănate au format 4-5 frunze busuiocul se poate rări, lăsând câte una sau două plante pentru fiecare ghiveci. În grădină busuiocul se poate răsădi când temperaturile sunt mai mari de 12 grade, se poate folosi pentru completarea golurilor după răsădit la culturile principale, sau se poate răsădi în strat aparte. Se răsădește pe rânduri lăsând o distanță de 30-35 de centimetri între rânduri și 8-10 centimetri între plante pe rând. Busuiocul se poate semăna și direct în grădină în prima jumătate a lunii mai, respectând distanța între rânduri și între plante pe rând. La fel ca și în cazul ghivecelor nutritive plantele se pot rări când au format 4-5 frunze, încercând să se asigure o densitate de circa 9-15 plante pe metru pătrat. În cazul în care se seamănă, pământul de pe stratul unde se va cultiva busuiocul trebuie să fie foarte bine mărunțit. Recoltarea busuiocului poate începe după o lună de la semănat, se recoltează pentru început frunzele de la baza plantei, pe măsură ce planta se dezvoltă se îndepărtează și frunzele care formează coroana păstrând forma rotunjită. După recoltare frunzele se consumă proaspete; pot fi conservate congelate, uscate, sau în ulei. Ca soiuri de busuioc deosebite „busuiocul albastru african” și „busuiocul sacru thailandez” care sunt si soiuri perene.

Boli şi dăunători la vita de vie

Boli şi dăunători la vita de vie

Fainarea

Fainarea

Infecțiile fungide se dezvoltă atunci când țesuturile sunt invadate de una sau mai multe specii de fungi (ciuperci). Bolile fungide (micozele) la vița de vie se transmit prin sporii ciupercilor, care ajung la plante purtați de vânt, de apă, sau prin înțepăturile insectelor. De obicei bolile fungide se dezvoltă în condiții de umiditate, când nu se asigură o bună circulație a aerului și o bună expunere la sore. Principalele micoze la vița de vie sunt: făinarea, mana și putregaiul cenușiu. Făinarea se manifestă prin apariția pe frunze a unor pete albe, care pe

Filoxera

Filoxera

parcursul evoluției bolii se transformă într-o pulbere cenușie cu miros specific, pulberea cenușie se formează și pe boabele de struguri. Boala este favorizată de prezența umezelii și a căldurii. Mana, frunzele atacate au pe partea superioară pete verzi gălbui neregulate, evoluția bolii duce la formarea unui strat de praf alb, frunzele se usucă se răsucesc și cad. Mana nu poate fi tratată, tratamentele sunt preventive, și limitează sau țin la distanță boala. Putregaiul cenușiu, duce la apariția unor pete de culoare galben deschis pe frunze la început; pe parcursul evoluției bolii se colorează în roșu, și în ultima fază a bolii pe pete apare un mucegai cenușiu. Frunzele atacate se răsucesc și cad. Pentru prevenirea bolilor fungide se pot face tratamente

Molia-vitei-de-vie

Molia-vitei-de-vie

preventive cu zeamă bordeleză, tratamentele se repetă la 7-10 zile chiar dacă nu sunt semne evidente de boală. Zeama bordeleză este acceptată în agricultura biologică. Pot fi folosite și alte tratamente fungicide preferabil cu un impact ambiental minim. Bolile cauzate de insecte sunt filoxera, o insectă care trăiește pe frunze, dar și pe rădăcini, unde se hrănesc cu sevă. Eficiente și aici sunt tratamentele preventive, se pot face stropiri preventive cu insecticide și în special cu cele care se folosesc la combaterea afidelor, de preferat cele cu un minim de impact ambiental. Daune la vița de vie produc și păduchii (afidele) dar si păianjenii. Pagube însemnate și scăderi semnificative de producție produce molia viței de vie care depune ouă pe flori frunze și boabe. Atât larvele cât si molia adultă se hrănesc cu sucul boabelor producând răni, boabele atacate crapă, se înnegresc și cad. Poate fi prevenită administrând insecticide, tratamentele se fac primăvara înainte ca planta să se dezvolte. Respectând regulile de cultivare, fertilizând eficient, punând în practică câteva reguli simple de prevenire, făcând tratamente preventive vița de vie se îmbolnăvește cu dificultate, mai ales dacă se cultivă soiuri rustice care sunt rezistente la boli și dăunători.

Micoze la ardei gras

Micoze la ardei gras

micoze la ardei gras

micoze la ardei gras

Micozele la ardei gras sunt cauzate de acţiunea ciupercilor. Mana atacă toate organele plantei, pe tulpină apar leziuni de culoare neagră, frunzele sunt pătate iar fructele încep să putrezească. Boala este favorizată de precipitații, umiditate și temperatură scăzută. Prevenirea constă în sterilizarea solului, rotația corectă a culturilor, plantarea răsadurilor pe straturi înalte, folosirea de semințe și material săditor sănătos, aplicarea corectă a tratamentelor preventive cu soluții pe bază de cupru și sulf. Putrezirea fructelor, se manifestă prin apariția pe fructe a unor pete moi și umede de culoare galbenă la început dar care devin brune pe măsură ce boala evoluează, la maturitate sporii ciupercii formează un puf de culoare neagră sau cenușie. Se

Putregaiul-cenusiu

Putregaiul-cenusiu

poate preveni dacă se face o rotație corectă a culturilor, se distrug resturile vegetale după recoltare, cultivând soiuri rezistente. Putregaiul cenușiu atacă plantele în special în sere și solarii , în câmp de regulă evoluează în anii cu precipitații abundente. Se manifestă prin ofilirea plantelor și apariția pe frunze a unor pete brune, neregulate; pe partea inferioară a frunzei se va observa un puf cenușiu. Pe fructe apar pete maronii umede ca un mucegai. Prevenirea eficientă se face sterilizând terenul, distrugerea resturilor vegetale după recoltare, evitarea stropirii frunzelor la irigare, tratamente preventive cu soluții pe bază de cupru. Putrezirea vârfului

Putrezirea-varfului

Putrezirea-varfului

fructelor este o boală determinată de lipsa calciului în sol mai ales în perioada de formare a fructelor. La început pe vârful fructului apar pete mici de culoare neagră sau brună. Prevenirea se face prin stropirea terenului cu apă de var și irigări constante. În fază de fructificare se pot face fertilizări cu fertilizanți pe bază de calciu. Căderea și putrezirea plantelor este o boală a răsadurilor în fază de germinație și dezvoltare a plăntuțelor. Coletul plantei se înnegrește se înmoaie și se descompune, micile plante cad pe sol și putrezesc. Transmiterea bolii se face prin apa de irigație și semințe infestate. Plantele infestate se elimină și solul se dezinfectează. Pentru a preveni apariția bolii substratul folosit la semănat se sterilizează, se practică o aerisire corectă a răsadurilor se irigă puțin și des evitând stagnarea apei. Se pot face tratamente cu soluții pe bază de cupru și sulf.

Boli la ardei gras

Boli la ardei gras

Patarea-bacteriana

Patarea-bacteriana

Principalele boli la ardei gras sunt: pătarea bacteriană, făinarea, piticirea ardeilor, fuzarioza, mana, putrezirea fructelor, putregaiul cenușiu, putrezirea vârfului fructelor, căderea și putrezirea plantelor. Pătarea bacteriană se manifestă prin apariția unor pete necrotice pe frunze, evoluția bolii duce la apariția de pete și pe tulpină și fructe. Boala este greu de combătut în perioadele cu precipitații și umiditate atmosferică ridicată. Se transmite prin stropii de ploaie sau de irigație și prin contactul dinte plante. Boala poate fi prevenită prin folosirea de material săditor sănătos, practicând o rotație corectă a culturilor. Preventiv se pot face stropiri cu substanțe ecologice pe bază de cupru. Făinarea apare frecvent la culturile din sere și solarii, în câmp și grădină apare în cazul irigării pe brazdă a culturii. Pe

Fainarea

Fainarea

partea superioară a frunzelor apar pete gălbui care necrozează pe parcursul evoluției bolii și formează un puf alb pe partea inferioară. Frunzele atacate se răsucesc și cad, boala se extinde de la frunzele mature la cele tinere. Poate fi prevenită asigurând o circulație corectă a aerului în sere și solarii, cultivarea de soiuri hibride rezistente la făinare, și printr-o rotație corectă a culturilor. În cazul atacurilor masive plantele atacate se distrug prin ardere. Piticirea ardeilor, provocă dezvoltarea greoaie a plantelor de ardei, pe frunze apar linii necrotice. Planta rămâne mică frunzele formează o rozetă spre vârful ramurilor. Infestarea precoce a plantelor duce la absența florilor. Dacă boala evoluează după înflorire fructele se deformează și se dezvoltă puțin. Prevenirea se face printr-o rotație corectă a culturilor și combaterea insectelor dăunătore care sunt transmițătorii principali ai bolii. Fuzarioza este o micoză, găsește condiții bune de dezvoltare în sere și solarii, în grădină evoluează în anii cu precipitații abundente și umiditate ridicată a aerului. Plantele atacate se ofilesc încet, în jurul codiței ardeiului apar pete umede care se extind pe tot fructul odată cu evoluția bolii. Pe tulpină apar leziuni de culoare brună. Prevenirea se face sterilizând terenul, asigurând o circulație corectă în sere și solarii, cultivarea de soiuri rezistente la fuzarioză.